PUTINA ISTORIE


PUTINA ISTORIE

Imparatii si medicina antica

Din ceea ce se cunoaste, Medicina Traditionala Chineza (MTC) a fost marcata de trei imparati, considerati si drept trei figuri legendare: FU HI, caruia i se atribuie redactarea Yin Jing (Cartea Schimbarilor), considerata a fi cea mai veche carte in limba chineza; CHEN NONG, parintele agriculturii si al fitoterapiei, numit divinul lucrator , autor al  Pien Sao (Tratat medical); HUANG DI considerat drept intemeietorul medicinii traditionale si caruia i s-ar atribui redactarea tratatului  Nei Jing . Hunag Di, Imparatul Galben este de fapt o figura legendara – au mai existat si alti imparati cu acest nume – care, in paginile tratatului poarta o convorbire imaginara (sau adevarata!) cu medicul sau, Qi Bo, caruia ii pune o sumedenie de intrebari si primeste cuvenitele raspunsuri despre Medicina Chineza.

Inainte de a fi scrise, cunostintele medicale au fost transmise oral si, mai ales, in secret; de cele mai mult ori medicina fiind o afacere de familie, care se transmitea din tata in fiu. S-a estimat ca primele texte scrise dateaza din secolele XIII-XIV i.Hr., fiind gravate la inceput pe carapace de broasca testoasa. Primul personaj istoric mentionat este PIEN SAO (430-350 i.Hr.). In acea perioada, medicii (Yin) se constituie pentru prima oara intr-o corporatie independenta de cea a preotilor si a magicienilor. Lui Pien Sao ii este atribuit si cunoscutul  Canon al pulsului , in zece volume, in care se stabileau 74 de feluri de pulsuri. ZHI Yen (305-240 i.Hr.) introduce in China  Legea celor cinci miscari , ce se afla la baza alchimiei chineze. Medicina se apleaca acum catre studiul otravurilor si al remediilor vegetale si minerale, precum si asupra studierii elixirului nemuririi. Primele scrieri medicale (580-320 i.Hr.) au fost incluse in tratatul  Sochuan , acesta fiind contemporan cu textele medicale ale lui Hipocrate.


Medicina chineza clasica

Dupa dubla dezmembrare a Imperiului vechi, a avut loc cea de-a treia reunificare a Chinei, in timpul dinastiei Sui (581-618) si Tang (618-907). Medicina chineza atinge in aceasta perioada apogeul. In anul 624 este creat Serviciul medical, care supervizeaza studiile de medicina si organizeaza si activitati de cercetare. Sint descrise sistematic numeroase maladii: holera lepra, variola, rujeola, tuberculoza pulmonara si cea osoasa. In therapeutica se aplica tratamentul cataractelor, tratamentul ortopedic al fracturilor. Cariile dentare sint tratate prin obstructii si plombe. Unul dintre medicii celebri ai acestei perioade este Suen Zheng Qi Miao (581-682), iar lucrarea teoretica cea mai cunoscuta este Nei Jing (Canonul medicinii chineze).

Dupa inlaturarea dinastiei Tang a urmat o perioada de peste 50 de ani de anarhie militara si suverani efemeri, numita si  a celor Cinci Dinastii . Unul dintre acesti sefi militari a reusit sa fondeze dinastia Song, care a durat mai bine de trei secole (960-1279). Epoca de pace a favorizat progresul vietii intelectuale. Scrierile s-au raspindit enorm, gratie tiparului, sau mai bine zis xilografiei. Apar acum mari savanti polivalenti, precum Chen Kua (1031-1095), care este arhitect, medic, agronom si istoriograf sau Jien Yin (1035-117), unul dintre cei mai mari pediatri. Medicul Wang Wei Yi (1026) scrie un compendiu de acupunctura. Medicina legala isi face si ea aparitia cu Si Yuan Lu si Song Zi (1188-1249), prima disectie datind din anul 1106. Primul tratat de medicina legala (in trei volume) este scris in anul 1247, raminind si azi surprinzator de modern.

Perioada de mongolizare care urmeaza este acompaniata de o serie de distrugeri si devastari. In aceasta perioada se dezvolta insa comertul, iar in anul 1271 ajung aici negustorii venetieni, printre care si Marco Polo, care a ramas aici 24 de ani. Pe parcursul acestei perioade ajung sa fie cunoscute nume ca:

Hu Zheng Huei (1314-1330), dietetician imperial, a descris maladiile carentiale si tratamentul lor pe baza unei diete rationale, ce excludea medicamentatia. Cel mai cunoscut tratat medical al acestei perioade este  Nan Jing , constituit din comentariile a 81 de fragmente din  Nei Jing .


Medicina chineza moderna

Dupa instaurarea dinastiei Ming (1368-1644) urmeaza o perioada de mari realizari. Imperiul este divizat in 13 mari regiuni, impartire care a durat pina in secolul al XX-lea; capitala lui este stabilita la Beijing, unde au fost construite palatele imperiale, existente si astazi. Iezuitii aduc cu ei medicina occidentala, dar acest lucru este rezervat doar imparatului. Se traduc insa in limba chineza texte consacrate anatomiei corpului uman si circulatiei singelui. Acum este elaborata si capodopera lui Li Che Jen (1518-1593): Marele tratat de Medicina , lucrare publicata in 53 de volume, in anul 1578. Enciclopedia este completata cu numeroase capitole de tehnologie chimica, cu date geografice, istorice, dietetice, cosmologice, filozofice si filologice. In aceasta lucrare este mentionat pentru prima oara sifilisul, care a aparut in China in jurul anilor 1505-1506. Cel mai mare specialist in acupunctura al dinastiei Ming este Yang Ki Cheu, autor al zece capitole din enciclopedia  Jen Lieu Da Cheng (1579).

Caracteristic terapeuticii chineze sunt in primul rand terapia prin acupunctura si moxibustie (ignipunctura). Aceasta din urma avea o actiune mai blinda, efectuindu-se prin aplicare de pulberi de plante medicinale din familia Artemisia, care, aprinse pe anumite portiuni ale corpului, produceau o usoara cauterizare cutanata. Acupunctura, care se aplica in cazuri de disfunctii, a fost adusa in Europa in secolul al XVI-lea de catre misionari.

Inainte de secolul a XIX-lea practicienii MTC se bazau mai mult pe observatii, incercari si greseli. Medicii MTC aveau intelegeri foarte diferite asupra fenomenului infectiilor de exemplu, a bacteriilor si virusurilor si foarte putine elemente de chimie organica. Ei se bazau pe observatia simptomelor unui anumit dezechilibru dat de starea de boala, si identificau complexul de simptome cu un anume sindrom. Pentru respectivul sindrom stabileau o anumita metoda de tratament care pe baza experientei si observatiilor de-a lungul a mai bine de trei miii de ani s-au transformat intr-un sistem verificat de diagnosticare si tratament.

Spre deosebire de alte medicine traditionale a caror valori s-au pierdut de-a lungul veacurilor, Medicina Traditionala Chineza continua sa devina o parte distincta a sistemului modern de pratica medicala, si cum spuneam mai sus, in China, acesta reprezinta o parte importanta si inseparabila a sistemului public de protectie a sanatatii. Observatiile, inregistarile facute de medicii MTC de mii de ani si experienta MTC in general sunt folosite si astazi. In ultimii zeci de ani practica Medicina Traditionala Chineza se integreza tot mai mult cu ultimile descoperiri ale medicinei occidentale. O importanta componenta a acestui proces de integrare este folosirea intrumentatelor si metodologiei medicinei moderne de a investiga observatiile si ipotezele Medicinei Traditionale Chineze.

Astfel, Medicina Traditionala Chineza este folosita pentru tratarea efectelor secundare ale chemoterapiei, tratarea dependentei de anumite dorguri sia tratarea unor boli cronice in fata carora medicina conventionala s-a decalara neputincioasa. Medicina Traditionala Chineza se foloseste in tratatrea infectiilor rezistente la antibiotice (tratarea SARS ului este un exemlu in acest sens si se pare ca s-au identificat sau sunt in studiu avansat metode fitoterapice de tratere a gripei aviare).